Academia de Studii Economice a Moldovei
Catedra "Management Social"

Date de contact

 

MD-2012, Chișinău, R. Moldova
str. Bănulescu-Bodoni, 61,
bloc A, birou 609

 
adresa@email

 
 (022) 402 734
402 733

Catedra de „Management social” este acea catedră din cadrul ASEM care își concentrează activitatea sa pe aspectele psiho-sociale ale activității economice, și ale altor domenii ale vieții social-umane, precum și pe aspectele administrative ale sectorului public, acestea fiind văzute printr-o abordare interdisciplinară și pluridisciplinară. Astfel, misiunea catedrei „Management social” constă în pregătirea specialiștilor cu studii superioare în astfel de domenii ca administrația publică, protecția socială, raporturile de muncă, precum și, în realizarea diverselor cercetări în cadrul domeniilor menționate.

În acest context, în prezent, catedra este responsabilă de pregătirea specialiștilor pentru următoarele specialități și specializări:

La ciclul 1:
  • Managementul resurselor umane
  • Administrație publică
  • Asistență socială
La ciclul 2:
  • Managementul și dezvoltarea resurselor umane
  • Managementul în administrația publică,
  • Managementul afacerilor publice,

Catedra „Management social” a fost constituită încă în anul 1970 sub denumirea de „Economia muncii” în cadrul Institutului Politehnic din Chișinău. Pe parcursul timpului catedra și-a dezvoltat tradiții frumoase în ceea ce privește pregătirea specialiștilor de calificare înaltă, precum și în domeniul cercetării științifice. Totodată, catedra se află într-un proces continuu de dezvoltare explorând noi domenii de cercetare și pregătire profesională.

Baza tuturor specialităților și specializărilor de care este responsabilă catedra o constituie pregătirea fundamentală în domeniile corespunzătoare plus o pregătire aprofundată economică.

Nu în ultimul rând, procesul de consolidare a catedrei presupune și asigurarea acesteia cu cadre didactice calificate precum și ridicarea calității procesului de studii. De asemenea, consolidarea facultății presupune și dotarea acesteia cu o bază tehnico-materială adecvată unui proces didactic modern (tehnică de calcul, multimedia, bibliotecă, săli de prelegeri și lecții practice și de laborator amenajate etc.). Măsurile de consolidare a catedrei trebuie să fie însoțite și de o serie de măsuri de ridicare a imaginii ei.

În contextul aderării ASEM la procesul de la Bologna, unul din obiectivele de dezvoltare de bază catedrei „Management social” presupune modernizarea și democratizarea continuă a procesului de învățământ atât în cadrul catedrei cât și în cadrul facultății, care presupune introducerea disciplinelor opționale, trecerea la sistemul de credite transferabile, creșterea exigențelor față de calitatea procesului de studii, înăsprirea concurenței pe piața serviciilor educaționale în special, în domeniul învățământului economic superior. Oferta educațională a catedrei trebuie să fie cât mai flexibilă, astfel încât să poată face față schimbărilor permanente ce au loc în societate, în viața economică, în sistemul de învățământ superior din Republica Moldova.

Un alt aspect care trebuie de menționat în contextul activității de mai departe a catedrei este și interdisciplinaritatea și multidisciplinaritatea. Or, în prezent, în condițiile de tranziție la societatea post-industrială, în țările dezvoltate, precum și în cele și mai puțin dezvoltate o atenție tot mai mare se acordă studiilor interdisciplinare, mai ales în ceea ce privește aplicarea unor metodologii interdisciplinare sau multidisciplinare în diverse activități ale vieții social-umane. În contextul dat, catedra corespunde criteriilor de interdisciplinaritate și este capabilă să dezvolte noi programe de studii la ciclul 2 masterat. Catedra trebuie să funcționeze ca un sistem integru, în care fiecare membru își are un loc bine determinat și se poate adapta ușor la orice schimbări și exigențe apărute. În acest context, în calitate de reperele de bază pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a catedrei „Management social sunt:

  • Consolidare - se are în vedere definirea locului și rolului catedrei în cadrul ASEM, inclusiv în cadrul învățământului economic superior din Republica Moldova, a statutului ei, precum și a funcțiilor pe care ea trebuie să le îndeplinească. Nu în ultimul rând, procesul de consolidare a catedrei presupune și asigurarea acesteia cu cadre didactice calificate capabile să facă față schimbărilor și modernizărilor ce au loc în domeniul învățământului superior. De asemenea, consolidarea catedrei presupune și dotarea acesteia cu o bază tehnico-materială adecvată unui proces didactic modern (tehnică de calcul, multimedia, bibliotecă, etc.). Consolidarea catedrei trebuie să fie însoțită și de o serie de măsuri de ridicare a imaginii ei.
  • Modernizare – se are în vedere implementarea continuă a inovațiilor educaționale legate de aderarea Republicii Moldova la Procesul de la Bologna care presupun, în primul rând, democratizarea procesului de studii, implementarea unor noi metode de predare, implementarea cât mai largă a tehnologiilor informaționale în procesul didactic, axarea procesului de formare profesională nu atât pe acumulare de cunoștințe, cât pe cultivarea unor abilități (deprinderi), creșterea exigențelor față de calitatea procesului de studii, creșterea motivației și a responsabilității față de procesul de formare profesională, schimbarea accentului pus în procesul didactic de la formele teoretice de predare la cele practice, precum și diversificarea ultimelor (în acest context se poate menționa și extinderea lucrului individual al studenților). Se presupune, de asemenea, și implicarea cât mai largă a studenților în diverse cercetări (prin intermediul laboratorului creat) precum și în alte manifestări de ordin științific (simpozioane, mese rotunde, conferințe, seminare etc.), practicarea excursiilor la diverse întreprinderi și organizații din republică ca o componentă a procesului de instruire.
  • Competitivitate - în condițiile de înăsprire a concurenței pe piața serviciilor educaționale în special, în domeniul învățământului economic superior, procesul continuu de modernizare al catedrei va conduce la creșterea atractivității specialităților și specializărilor propuse de catedră pentru potențialii beneficiari. Un alt aspect al competitivității ar fi și dezvoltarea unor capacități de adaptare rapidă față de schimbările permanente ce au loc pe piața muncii, în societate, în viața economică, în sistemul de învățământ superior din Republica Moldova.
  • Interdisciplinaritate - în prezent, în condițiile de tranziție la societatea post-industrială, în țările dezvoltate, precum și în cele mai puțin dezvoltate o atenție tot mai mare se acordă studiilor interdisciplinare, mai ales în ceea ce privește aplicarea unor metode și metodologii interdisciplinare sau multidisciplinare de cercetare ale diverselor domenii ale vieții social-umane. Aplicarea unei abordări interdisciplinare și multidisciplinare în activitatea catedrei ar conduce și la creșterea atractivității și competitivității ofertei educaționale propuse de catedră.
  • Democratizare - În domeniul dat se preconizează implementarea celor mai moderne metode de management al catedrei care se axează asupra problemelor de integrare profesională a membrilor catedrei, de participare la luarea deciziilor, de management al conflictelor, de management al calității etc. Un accent deosebit se va atrage asupra formării și menținerii unui climat psihosocial favorabil, astfel încât profesorii să fie motivați să vină la serviciu, și să se simtă confortabil, climat care va conduce inevitabil la creșterea calității activității lor. De asemenea se presupune ca în domeniul relațiilor student-profesor să se promoveze cele mai colegiale (în măsura posibilităților) relații, profesorul prin atitudinea lui de încredere fată de student, să motiveze și nu să constrângă prin note negative studentul să învețe. Studentul trebuie să fie tratat ca un matur, și, prin urmare, acesta să fie responsabil de toate acțiunile sau de inacțiunile lui. Totodată, studenții care nu conștientizează pentru ce au venit la facultate, să fie nevoiți s-o părăsească. În ceea ce privește relațiile catedrei cu exteriorul se preconizează extinderea mai largă a relațiilor catedrei cu alte catedre similare atât din instituțiile Republicii Moldova cât și din alte țâri, precum și cu alte instituții, precum întreprinderile private, subiecți ai societății civile, subdiviziuni ale administrației publice centrale și locale. Aceste relații se vor realiza prin oficializarea și semnarea unor acorduri de colaborare. Extinderea relațiilor cu exteriorul va contribui esențial la crearea unei imagini favorabile a facultății.
  • Cercetare - reieșind din considerentul că activitatea de cercetare reprezintă principala cale de afirmare a catedrei în lumea învățământului economic superior, acestui tip de activitate se va atrage cea mai mare atenție. Astfel, se vor stimula orice forme de manifestări științifice, precum organizarea diverselor cercetări, participarea la diverse proiecte de cercetare din afara catedrei, organizarea seminarelor conferințelor meselor rotunde etc. în cadrul facultății, participarea activă a profesorilor facultății la manifestații similare din exteriorul facultății. De asemenea, o atenție deosebită se va atrage la antrenarea cât mai largă a studenților în activitatea de cercetare.

Reperele date se vor concretiza în următoarele activități:

În domeniul organizării procesului de studii:
  • Continuarea procesului de implementare a sistemului de credite transferabile, astfel încât studenții să aibă posibilitatea ei înșiși să-și formeze traseul lor de pregătire profesională studii. Se are în vedere diminuarea ponderii disciplinelor obligatorii în planurile de studii de la 85-90% până la 50-60%. Totodată creșterea motivației și a responsabilității față de procesul de formare profesională a lor.
  • Schimbarea accentului pus în procesul didactic de la formele teoretice de predare la cele practice, precum și diversificarea ultimelor. În acest context se poate menționa și extinderea lucrului individual al studenților. Se presupune, de asemenea, implicarea cât mai largă a studenților în diverse cercetări (prin intermediul diverselor laboratoare create) și alte manifestări de ordin științific (simpozioane, mese rotunde, conferințe, seminare etc.), practicarea excursiilor la diverse întreprinderi și organizații din republică ca o componentă a procesului de instruire.
În domeniul activității de cercetare:
  • Reieșind din considerentul că activitatea de cercetare este calea principală de afirmare a facultății în lumea învățământului economic superior, acestui tip de activitate se va atrage cea mai mare atenție. Astfel, se vor stimula orice forme de manifestări științifice, precum organizarea diverselor cercetări, participarea la diverse proiecte de cercetare din afara facultății, organizarea seminarelor conferințelor meselor rotunde etc. în cadrul facultății, participarea activă a profesorilor facultății la manifestații similare din exteriorul facultății. De asemenea, o atenție deosebită se va atrage la antrenarea cât mai largă a studenților în activitatea de cercetare. În acest context, se va stimula crearea pe lângă catedre a diverselor laboratoare sau altor subdiviziuni destinate atât activității de cercetare cât și procesului didactic.
În domeniul relațiilor cu cadrul profesoral-didactic
  • În domeniul dat se preconizează implementarea celor mai moderne metode de management al resurselor umane care se axează asupra problemelor de integrare profesională, participare la luarea deciziilor, managementul conflictelor etc. Un accent deosebit se va atrage asupra formării și menținerii unui climat psihosocial favorabil în facultate, astfel încât profesorii să fie motivați să vină la serviciu, să se simtă confortabil, climat care va conduce inevitabil la creșterea calității activității lor.
În domeniul relațiilor student-profesor
  • În acest domeniu se presupune promovarea celor mai colegiale (în măsura posibilităților) relații dintre student și profesor. Se presupune că inițiativa trebuie să vină de la profesor prin atitudinea lui de încredere față de student, astfel încât studentul să fie motivat să învețe și nu constrâns prin note negative. Studentul trebuie să fie tratat ca un matur, prin urmare, să fie responsabil de toate acțiunile sau de inacțiunile lui. Totodată, studenții care nu conștientizează pentru ce au venit la facultate, vor nevoiți s-o părăsească.
În domeniul relațiilor cu exteriorul
  • Se preconizează extinderea mai largă a relațiilor facultății cu alte facultăți similare atât din instituțiile Republicii Moldova cât și din alte țări, precum și cu alte instituții ca întreprinderile private, subiecții societății civile, administrației publice centrale și locale. Extinderea relațiilor cu exteriorul va contribui esențial la crearea unei imagini favorabile a facultății.
În domeniul dotării tehnico-materiale a catedrei
  • Este vorba despre amenajarea sălilor de studii, dotarea lor cu un utilaj modern de studii astfel încât să se creeze climat confortabil de lucru în facultate. Dotarea tehnico-materială a facultății se va face în funcție de posibilitățile financiare ale ASEM.
Monitorizarea, implementarea și evaluarea strategiei

Pentru realizarea prezentei strategii, anual, vor fi elaborate planuri de acțiuni ajustate la obiectivele generale ale strategiei în cadrul formulării obiectivelor calității. Pe parcursul implementării Strategiei se va efectua monitorizarea permanentă a rezultatelor obținute, în baza coordonării acțiunilor tuturor factorilor implicați în realizarea obiectivelor strategiei. Coordonarea procesului de monitorizare și evaluare a rezultatelor implementării Strategiei revine decanului. Evaluarea implementării Strategiei va fi reflectată în dările de seamă anuale efectua anual în baza obiectivelor calității facultății, fiind apreciat gradul de realizare a rezultatelor preconizate și fiind propuse măsuri de redresare a situației în caz de necesitate.