Academia de Studii Economice a Moldovei
Catedra "Management Social"

Date de contact

 

MD-2012, Chișinău, R. Moldova
str. Bănulescu-Bodoni, 61,
bloc A, birou 609

 
adresa@email

 
 (022) 402 734
402 733

În cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică pentru anul 2007, catedra „Management social” comandă de stat nu a avut, însă a activat conform planului individual de cercetare cu tematica „Redistribuirea puterii publice între autorităţile publice şi agenţi independenţi de reglementare”. Cercetarea este preconizată a fi finalizată în decembrie 2008, ne având surse de finanţare.

Pentru anul 2007, a fost preconizată finalizarea celei de-a doua etape „Eficientizarea Managementului proprietăţii publice în contextul transformărilor social-economice”. Astfel, lucrările planificate pentru anul 2007 sunt îndeplinite în volumul preconizat.

Rezultatele de bază ale etapei de cercetării au fost publicate în diverse lucrări ştiinţifice în revistele de specialitate, cum ar fi: „Economica”, „Curierul economic” etc., materiale ale conferinţelor naţionale şi internaţionale, iar publicaţia cea mai serioasă, întitulată „Eficientizarea Managementului proprietăţii publice în contextul transformărilor social-economice”, urmează să apară în publicaţie în primele luni ale anului 2008, tezele principale fiind discutate în şedinţele catedrei.

În afară de cercetarea ştiinţifică fundamentală, catedra a participat şi în cadrul altor cercetări ştiinţifice cum ar fi „Situaţia femeilor pe piaţa forţei de muncă”, realizată la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Catedra „Management social” a obţinut dreptul de efectuare a acestei cercetări în rezultatul câştigării tenderului organizat de această instituţie.

Concomitent, unii dintre membrii catedrei au participat şi în alte proiecte ştiinţifice, dintre care:

Dorin VACULOVSCHI

  1. Biroul Naţional de statistică – „Ocuparea şi şomajul în mediul rural"
  2. Expert Grup – „Raportul de stare a naţiunii”
  3. ANOFM - „Planul Naţional de acţiune al Strategiei de ocupare a forţei de muncă"

Alic BÂRCĂ

  1. Expert Grup – „Relaţiile de muncă în Republica Moldova din perspectiva companiilor”. Raport sectorial în cadrul proiectului „Advancing Social Responsability and Launching Global Compact în Republic Moldova”

În anul 2007 activitatea redacţională şi editorială a catedrei „Managementul social” a fost mai puţin fructuoasă comparativ cu anii precedenţi. În anul curent s-au publicat 33 de lucrări ştiinţifice, dintre care: 2 cercetări ştiinţifice cu caracter practic, 7 articole peste hotarele R Moldova. În anul curent catedra nu a publicat nici o monografie, dar sunt pregătite pentru a fi publicate două şi urmează să fie publicate în anul 2008.

Pe parcursul anului 2007 catedra „Managementul social”, în activitatea de cercetare ştiinţifică a colaborat cu următoarele instituţii naţionale: Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Instituţii de Politici Publice, Federaţia Generală a Sindicatelor din Republica Moldova, Institutul Muncii, IDIS „Viitorul” şi internaţionale: Academia Română, ASE Bucureşti, Universitatea privată „Avram Iancu”, Banca Mondială, PNUD etc. Rezultatele acestor colaborări s-au soldat cu elaborarea unor proiecte, strategii de interes reciproc.

Raport privind activitatea ştiinţifică şi inovaţională

Navigare rapidă

Contacte

 
str.Banulescu-Bodoni 61,
MD-2005, Chișinău, R. Moldova
 
T: 22-41-28
F: 22-19-68