Academia de Studii Economice a Moldovei
Universitate angajată în VIITOR

A fost tema unei mese rotunde, organizate vineri, pe 24 noiembrie, la ASEM, de către catedrele Finanțe si Asigurări, Contabilitate și Analiză Economică, Drept Public.

La dezbateri au participat: Radu Botezatu, reprezentant al Inspectoratului General de Politie; Vadim Prisacaru de la Procuratura municipiului Chișinău, precum și reprezentanți ai Ministerului de Finanțe; Inspectoratului Fiscal, Comisiei Naționale Anticorupție; secretarul de stat, responsabil de domeniul politici fiscale, vamale, contabile si de audit; Iurii Cicibaba, viceministru; Dorel Noroc, șef al Direcției politici fiscale și vamale; Natalia Tonu, șef adjunct al Direcției Reglementarea contabilității și auditului în sectorul corporativ; Dandara Viorel, auditor.

Activitatea tuturor celor prezenți la dezbateri vizează, pe de o parte, instruirea, pe de alta – schimbul de practici și experiențe referitoare la prevenirea, combaterea, investigarea, elucidarea infracțiunilor financiare.
Dr. Vostricov Denis, conf. univ., a vorbit publicului referitor la "Determinarea fenomenului delicte financiare", iar Maria Dima, dr., conf. univ., auditor a prezentat pe înțelesul tuturor un raport la tema: "Reglementări privind particularitățile contabilității și prezentării informațiilor în situațiile financiare. Prevederi fiscale de bază. Frauda și eroarea în misiunile de verificare".

Evenimentul a continuat cu un panel de discuții la temă.