Academia de Studii Economice a Moldovei
Universitate angajată în VIITOR

Cei 21 mii de lei colectați de familia ASEM, de sărbători, vor merge la o familie cu 6 copii din satul Lozova, Strășeni.

De asemenea, banii colectați din vânzarea celor 27 de pomi de Crăciun, confecționați de studenții de la Facultatea BAA, în cadrul unei expoziții din data de 13-14 decembrie, au fost donați familiei Cazacova, împreună cu doi brăduți.

Copii au primit în dar bomboane și rechizite școlare.

În familia Nataliei Cazacova, din s. Lozova, sunt 6 copii. Cel mai mare are 9 ani, iar cel mic - 11 luni. Natalia își crește copiii de una singură, fiind părăsită de soț pe când era însărcinată cu ultimul copil. Mama, împreună cu cei 6 copii trăiesc cu chirie și se întrețin din ajutorul social.

Ca și în anii precedenți, ASEM a colaborat  cu CCF Moldova (Copil, Comunitate, Familie), organizație patronată de soprana Valentina Naforniță în vederea identificării unei familii mai triste decât noi.

De peste 13 ani, CCF Moldova încearcă să schimbe soarta copiilor din internate și case de copii, să aducă lucrurile la normalitate, iar normalitatea este dragostea între părinți și copii, afecțiunea și bunăstarea în familie, înțelegerea și căldura în casă, fie și într-o casă cu lipsuri materiale.